Conflictul culturii și biologiei în viața omului contemporan

 

 

Specia umană trăiește o viață schizofrenică. Suntem singura specie animală, care în mediul lui propriu se simte exteriorizat și incomod. Este probabil ca acest lucru să aibă la origini dubla natură a comportamentului omului, ce derivă din faptul că suntem deodată în aceeași măsură ființe biologice și ființe culturale. Prima calitate este însuși existența fizică ce nu diferă în mare măsură de cele ale vietăților ce au același sau aproape același stadiu evoluționar cu a mamiferelor vertebrate. A doua calitate este însă specială și exclusiv umană, având legătură cu evoluția începută abia de 1,6 -3,2 milioane de ani, o evoluție intelectuală al unei specii prehumane, al cărui descendenți comuni suntem împreună cu primatele cunoscute astăzi . Suntem deci produsul unei evoluții biologice , al acestui proces lent în baza căreia stă reproducerea diferenciată a indivizilor și al cărui rezultat este schimbarea treptată a fondului genetic populațional. Totodată suntem supuși și la o evoluție culturală care ne afectează la nivelul individului dar și al relațiilor sociale, evoluție care este caracterizată de accelerarea întâmplărilor și o schimbare a atitudinii comune a comunităților umane, poate chiar de mai multe ori în decursul vieții individului.
Totodată cultura este acomodarea biologică al Homo sapiens și este evident că specia noastră posedă de o competență evoluată biologic pentru cultură. Cum stăm oare cu schimbările culturale bruște ce pot apărea în decursul unei vieți omenești? Care sunt oare originile ei? Pot fi explicații simple la aceste fenomene, explicații ce au la bază originile biologice al Homo sapiens , sau altfel spus cealaltă față al ființei culturale? Putem avea și explicații mult mai complexe ce au la origini complexitatea relațiilor sociale, ale funcționării societății omenești, sau chiar influențe multiple ?
După David P Barrash * shimbările culturale bruște pot apărea în decursul unei vieți omenești, provocând o reacție prin care formele comportamentale actuale pot neglija în mod deosebit factorul adaptiv, pentru simplul motiv că mediul lor în care se manifestă este mult diferit de ce cea în care sau format, au luat naștere. Altfel spus comportamentul uman în problemele societății de astăzi fie vorba de orice gen, poate neglija reacțiile naturale instinctuale , de autoprotejare, de altruism lucru care nu o să găsim la specii de animale pe care le definim ca fiind mai ”subdezvoltate” de specia noastră. După aprecierea acluiași autor ”discrepanța între biologie și cultură cel mai probabil va fi și mai mare, deși avem toate indiciile să credem că și în momentul de față este incomod de mare”. Iată câteva exemple:
Speciile care posed mijloace fizice competente pentru a omorâ alți indivizi din populație, de regulă se abțin de la conflicte din care rezultă decesul adversarului de aceeași specie. (Lorenz,1952). În cele mai multe cazuri deci, evoluția comportamentului la aceste specii a dus la formarea unei inhibiții biologice al acestor acte. Contrar acestui grup de specii, la acele specii care nu posed de facto, prin constituția anatomică, mijloace de ucidere, aceste inhibiții comportamentale lipsesc. În acest grup de specii putem enumera și Homo sapiens. Potrivit acestora probabil nu a fost nevoie de evoluția comportamentală a poruncii ”nu ucide”, nu avem inhibiție la a ucide semenii. Însă în ultimii 2-3 mii de ani evoluția culturală a omului a dus la apariția mijloacelor potrivite pentru vânat, mijloace potrivite pânâ la urmă și la uciderea semenilor, denumite în comun arme. Evoluția culturală a avut și ea reacția firească pentru a contra genocidul speciei, contribuind cu o accelerare a gândirii umane cu apariția religiilor, care interzic toate, sau aproape toate (…) crime împotriva semenilor. Trebuie menționat ca deosebit de interesant și faptul că, studiind istoria religiilor putem constata și flexibilitatea tezelor unor religii, în ceea ce privește relația între mărimea populației, condițiile de mediu și de trai și interdicția actelor agresive, sau susținerea a războaielor de către reprezentanții instituționalizați ai religiilor. După un autor comportamentul de supunere nu se vede din bombardierul aflat la 3000 de metrii altutudine și nici din sala de comandă a rachetelor interbalistice…
Cum stăm cu porunca în zootehnie, industria cărnii, în cazul vânâtorii? În mod interesant în primele două activități nu se observă în mod concret schimbarea paradigmelor gândirii umane, doar că evoluția culturală a adus anumite reglementări în domeniul confortului animalelor domestice în ceea ce privește modul de îngrijire de sacrificare etc. Se pare că interesul maselor largi de oameni, fiind ei atât din grupul celor consumatori cât și a celor producători a dus la o inhibiție a gândirii empatice față de vietăți pe care le am domestificat, le ingrijim, și care de multe ori sunt atașați sentimental omului. Nu este aceași situație , cel puțin în gândirea majorității îndivizilor ce formează populațiile unor țări cum este și România, cu aprecierea vânâtorii. Acest lucru se manifestă prin suprimare cu presiunea maselor largi de oameni asupra forurilor decizionale, formate prin natura sistemelor statale democratice din persoane alese prin vot de simpatie, simpatie care este prețul supraviețuirii unui politician de carieră…
Care sunt motivele? În primul rând în zilele noastre nu toți oamenii vânează cum era în vremuri trecute, când populațiile de oameni au fost cu multe unități de măsură inferior numeric față de situația actuală, când Homo sapiens are 7 miliarde de indivizi pe Terra. Această activitate a devenit din necesitate un lux în ochii celor care nu au posibilitate sau au pierdut insctinctul moștenit în mod normal pentru această activitate, care bineințeles că a dezvoltat și anumite insctincte în decursul sutelor de mii de ani. Ori în cazul oricărei specii și al oricărei populații o minoritate care are un comportament diferit de partea ce mare este exteriorizată, suprimată. Aceste mijloace au fost în trecut mai agresive, în prezent sunt așa zise democratice… 🙁 . Ca un motiv deosebit de important și din fericire și influențabil putem enumera și lipsa de informații despre activitatea în sine (nu cele negative despre ilegalități) și despre necesitatea gestionării populațiilor de animale. Se spune că sursele mediului sunt exploatate de om în mod exagerat, ceea ce este adevărat. De fiecare domeniu de activitate se leagă o industrie întreagă, o parte mai mare sau mai mică a populațiilor de oameni dintro regiune, care prin folosința terenurilor, a surselor de mediu, toți reduc suprafața și condițiile de trai a speciilor de faună. În această situație o protecție pasivă, numai prin legi și instituții de cercetare nu este de ajuns. Este nevoie de organizații implicate în protecția activă a faunei , de persoane cu responsabilități care se implică în elaborarea de strategii manageriale pentru susținerea, înmulțirea populațiilor de animale, pentru că în cazul interdicțiilor totale aceste valori rămân nominale, neadevărate. În concret societatea nu va fi interesat decât emotiv, sentimental, legături care se vor dovedi foarte labile între societate și animal sălbatice. Societatea modernă având începuturile din timpul fenicienilor este bazată pe nominalizarea valorică a lucrurilor. Spunem a lucrurilor pentru că așa este în zilele noastre. La începuturi numai produsele aveau valoare, în prezent și drepturile, munca, tot ce a mai inventat omul. Tocmai cea ce a mai rămas din trecutul valoros al omenirii, componentul cu suflet al mediului înconjurător, incubatorul omenirii să rămână cu o valoare nominală neapreciată ca reală ?
Dacă așa vor unii, în următoarea notiță voi scrie despre existența ipotezelor intenționale observate la primate, lipsite la Ministerul Mediului din România și evoluată la organizații non-guvernamentale, și despre locul ong urilor transfrontaliere în ecuația influențelor economice asupra economiilor țărilor naționale.
Benedek Barna

Share This:

About Administrator