LUPUL, BINECUVÂNTARE SAU BLESTEM ?

LUPUL, BINECUVÂNTARE SAU BLESTEM ?

 

,, Numai munții au împlinit vechimea vârstei  pentru a puteau ințelege tânguirea din urletul lupilor”    ( Aldo Leopold)

 

Chiar dacă din timpuri străvechi lupul a fost venerat dar si surghiunit, in paralel cu dezvoltarea si evolutia conceptelor care au marcat societatea umană, din păcate, există o teamă ancestrală fată de lup, mai presus decat capacitatea de analiza rațională a vremurilor moderne. Lupul nu este doar un exemplu viu al vigorii, al curajului si al tenacității de adaptare  din natură, el este însuşi efigia vie a libertății sălbatice. Lupul este in viziunea crescătorilor de animale năluca setoasă de sânge ce fură o zeciuiala din turma de mioare, este dușmanul câinilor, este cel care a mâncat bunica Scufiței Roșii din basmul copilăriei noastre. Acum câteva decenii, cu nemăsurată cruzime, înaintașii noştri capturau puii la culcuș ( la bârlog), fără discernământ. Motivați doar de valoarea premiilor bănești  oferite, sau de imbolduri pur imbecile legate de ,,combaterea “ după metode gen Manteifel si Larin. O acțiune primitivă barbară. Înainte a fost otrava care stingea in chinuri groaznice orice vietate, apoi alte metode rudimentare, dar considerate eficiente. Otrava nu a fost o dramă doar pentru multe mamifere terestre, ea a fost factorul care a distrus multe păsări de pradă, care altădată planau asupra înălțimilor Carpaților. Natura, in complexitatea si desăvârșita ei alcătuire nu a mai fost aceeași după folosirea otrăvurilor. Intrigant este nivelul de percepție al aparentelor prezentului.

In viziunea adevăratului vânător, atât prădătorii cat si prada trebuie să aibă aceeași pondere, aceeași importantă. Numai aparentele înşală. Iar lupul prea a fost aruncat intr-un haos descriptiv de imagine.  Povestirile senzaționale care au mutilat mințile societății contemporane au inoculat o repulsie nejustificata fată de acest strămoș venerabil.Nu mai amintesc aici si combatanții virtuali ( mai ales cei cu studii silvice) care administrează diverse pagini online, vremelnice si care exprimă multa ipocrizie si limitare.

Urletul lupului, macabru pentru necunoscatori, a trezit atatea momente prozaice transpuse in literatură. Haitele de lupi, in retina citadină devine o incomensurabilă forță de decimare a altor mamifere. Mai ales iarna cand noptile sunt atat de lungi si imaginatia părăsește hotarele realului!

Haitele de lupi au avut in decursul istoriei un efect terifiant. Oare nu haita este o structura, o comunitate sociala, strict organizata, cu ierarhii de neclintit?Lupul merită un sezon de vânătoare bine ales, cu metode etice, cu perioadă de câteva luni de interdicție a vânătorii, in perioada de creștere a puilor, iar planul de împușcare in cadrul populației trebuie sa fie unul realist, nu dimensionat si supradimensionat după poftele unor grobieni. Este ridicol optimul stabilit pentru acest carnasier prin excelentă. Modificat in funcție de interesele unora, la fiecare deceniu suferă modificări valorice. Unele studii făcute asupra lupilor sunt de toata jena, altele merită considerație din partea tuturor, atât a protecționiștilor cat si a vânătorilor.

După prestigiosul prof. Rudol Rosler, la nivelul anului 1993, efectivul optim ar fi undeva la 1200 exemplare. O evoluție a efectivelor (estimărilor ), respectiv a exemplarelor împușcate, otrăvite, prinse in capcane… etc, voi încerca să schițez in cele ce urmează.

In anul 1950 se estima o populatie de  4.600 exemplare, in 1968 de 1500 exemplare, in 1977 de  2000 exemplare, in 1985 de 1000 exemplare iar in anul 1989 de 2500 exemplare.Intre anii 1955- 1990 in total au fost uciși 59.640 exemplare de lupi din toate categoriile de vârstă. Cei mai mulți in anul 1958, in număr de 3.260 exemplare. Intre anii 1954- 1964 ,un număr de 28.108 exemplare. Probabil că motivația banilor veniți sub forma unor clișee de premii, dar si a altora facilități, a fost un factor mobilizator.

Din anul 1990 situatia se schimbă. Dupa R. Ichim, in anul 1990, populaţia estimată a fost de circa 2516 de indivizi. Cele mai mari densitati in judetele Caras-Severin (239 ex.), Hunedoara (225), Maramures( 165 ex. ), Sibiu (160 ex.).In sezonul 1996/1997, au fost evaluate 3.058 exemplare. Cota de împușcare a fost de 1.137 exemplare. Realizat a fost doar un lot de 272 exemplare. Ce s -a întâmplat cu restul, numai cei care au atribuit aceste cifre știu!!!In sezonul 1997/1998, efectivele evaluate au fost 3.363 exemplare. Propus pentru împușcare 1000 exemplare. Realizat 210 exemplare. Surplus nerealizat, in aer! In sezonul 1998. 1999 efective de 3.494. propus 913 exemplare. Realizat 173 exemplare. Si pentru acest sezon se poate observa maniera irealista in care s-a tratat situația lupilor.La ministerul de resort sunt angajate niște personaje care, din pix fac ca totul sa fie , cum ar zice americanul, ,,just perfect”. Eminențe școlite după învățământul silvic brașovean si-au făcut intrarea !Evaluările multor specii sau subspecii susțin efective decalate de realitate, după metode de rasul copiilor de scoală generală. In realitate nu se cunoaște si nu s-a cunoscut vreodată numărul lupilor din Romania. De al urșilor si al râșilor nici atât. Numărați pe mai multe fonduri au umplut favorabil fisele de evaluare mâzgălite de unii agramați. Principiul a fost, in multe cazuri, să se scadă optimul, să se crească din pix realul si să se ofere preferențial un plan de împușcare, pardon ,,cota de recoltă”, mare. O inconștientă propagată si agreată tacit de mulți .Conform estimărilor raportate pentru anul 2012, populația de lupi din Romania era situată undeva intre 2500- 2900 indivizi.

Optimul la nivel național era la nivelul a 2070 exemplare. Fata de 1990 optimul aproape s-a dublat!!! Si asta in cazul vizibil si de necontestat al condițiilor staționale care s-au modificat. Cu chei de diagnoză ecologică făcute aiurea. Tot in acel an putem observa o serie de detalii alarmante, rupte de realitate, intre optimul stabilit pentru unele județe si efectivul evaluat de gestionarii fondurilor de vânătoare, beneficiarii direcți de pe urma acestor evaluări. Spre exemplu județul Brașov are stabilit un efectiv optim de 105 indivizi. Efectivul real estimat de gestionari prin blândețea pixului, a fost de 412 exemplare. Evident că acest județ, dar si cele vecine suferă de influentă sindromului ,,de medici” a savanților Ionescu. Județul Harghita are stabilit un efectiv optim de 9o de indivizi, iar evaluările făcute de gestionari cifrează un număr de 507 indivizi. Wow !!! In Covasna la fel,dar cu mai mult bun simt in umflarea datelor. La Sibiu din nou o ,,explozie de lupi”, făcută după tiparul savanților brașoveni. In județul Mureș se păstrează proporția realității.  Județele nordice au fost si rămân ,,porți ale lupilor“ din nord, astfel încât, acolo situația este apropiata de cea expusă. Dar Sibiul, Brașovul, Harghita si multe alte județe oferă date eronate. Așa s- a făcut si in cazul altor mamifere de interes. Însă acestea nu fac obiectul acestui material.

În prezent, conform estimărilor raportate în anul 2013 către Comisia Europeană în baza articolului 17 la Directiva Habitate, populația de lupi din România este estimată la 3560 – 3970 indivizi, iar pentru sezonul de vânătoare 2016-2017, savanții ,,pantofari” au stabilit că se pot vana  657 de lupi. O cota rezonabilă ( in raport cu alte valori ale trecutului ) dacă ar fi fost efectivele reale capabile de a oferi aceasta cota, dar, din păcate nu sunt!Studiul anual privind populațiile de carnivore mari, întocmit pentru anul 2016, al Ministerului Mediului, indică o populație de 2840 de lupi. Ca prin magie, cu ajutorul pixului s-a diminuat populația de lupi simțitor! Gestionarii oferă date către Gărzile forestiere , sunt crezuți pe cuvânt , apoi in baza acestor date scrise pe fisele de evaluare se stabilește strategia de împușcare a atâtor specii. Oare cine are vina mai mare, gestionarul sau administratorul?  Gestionarii de fonduri de vânătoare care au clauze contractuale legate de evoluția efectivelor de cervide in raport cu prădătoarele ar trebui sa reacționeze cat mai promt fata de aceasta stupidă cerință a administratorului. Vina lor este poate scuzabilă, dar a celor din ministerul de resort este culpabilă 100 %.

Propun sa parcurgem puțin istoricul lupului din Carpații Românești. Multe date sunt doar din Transilvania si Bucovina, celelalte provincii neprezentând pentru mine un interes in a le studia.In anul 1819, un document semnat de împăratul imperiului austro-ungar Franz I, preciza că este obligatoriu ca in fiecare an să se desfășoare trei acțiuni de vânătoare a prădătorilor, in special a lupilor. In intervalul 1845-1854 s-au vânat un număr de 2067 de lupi in toata Transilvania.  In anul 1856 in toate districtele Transilvaniei s-au ucis 617 exemplare, cei mai mulți(230) in districtul Alba-Orăștie .După A. Berger, in anul 1859, pe cuprinsul Ardealului (fără Bucovina) au fost uciși 1700 de lupi. Peste o jumătate de secol ( 1909) doar 1919 exemplare.  In anul 1884, după S. Szecsi, in regiunile Transilvaniei s-au vânat 462 exemplare, cele mai multe in zona Năsăudului. In anul 1911, intr-o statistica a prădătorilor vânați in Imperiul austro-ungar, era prezentat un număr de 505 lupi. O mare parte din ei au provenit din Transilvania, Maramureș si Bucovina.In perioada interbelica s-au extras in medie anual câteva sute de exemplare. După Romașcanu (1940) numărul total de lupi uciși in perioada 1938-1939, la nivelul întregii tări a fost de 860 de exemplare.

In anul 1942 Ministerul Agriculturii si Domeniilor Publice oferea o statistica care ne furnizeaza un număr de 172 exemplare ucise la nivel național. Cei mai multi in regiunea Alba –Hunedoara. In luna februarie a anului 1943, in Bucovina ( la Moldovița), străbunicul celebrului scriitor Gabriel Cheroiu dobandeste un exemplar de lup capital, cu o lungime a blănii de 2,5 m si o greutate de 86 de kilograme. ( dupa ,,Bucovina forestieră”, pag 157, anul 1943).In anul 1945 se autorizează otrăvirea prin capsule de stricnină. In anul 1945 o decizie ministeriala permite ciobanilor sa poarte arme de foc pentru a proteja turmele împotriva lupilor si a altor prădătoare. Nu durează prea mult din cauza ca ciobanii au folosit armele in alte scopuri. Atunci s-au făcut adevărate carnagii asupra contingentului de capre negre din Carpații noştri. In anul 1946 Circulara nr. 300478  emisă de Direcția Vânătorii indica masuri imediate de acțiune împotriva lupilor prin toate mijloacele necesare.In 1947 Ord. 310019/1947 permite otrăvirea lupilor in toate locațiile unde se înregistrează pagube.In Tara Barsei, in intervalul 1936- 1948 au fost uciși circa 259 exemplare.

Iată si un caz mai special :Câțiva ani in timpul celui de-al doilea război mondial, apoi trei ani după, In Germania a izbucnit o isterie extinsa cu privire la spaima si pagubele ce le-a cauzat un lup in regiunea Saxoniei. ,,Ucigașul din Lichtenmoor”, cum a fost denumit carnasierul, a fost un lup căruia i se atribuie  100 de oi si 65 de vaci ucise, dar si multe animale sălbatice (cerbi, căprioare, mistreți ) din zona respectivă. Criza războiului a cauzat multă sărăcie si bietului animal i s-au pus in cârcă toate pagubele care apăreau acolo. Sărăcia a făcut ca oamenii să fure, să braconeze, iar toate se adunau si se contorizau ca fiind faptele lupului. Ca să îl vâneze s-a făcut o desfășurare de forte memorabila cu aproximativ 1500 de hăitași si 70 de vânători. Evenimentul a fost organizat pe 13 iunie 1948. Lupul a fost împușcat de un taran fermier pe nume Hermann Gaatz  doua luni mai târziu, pe 27 august. Capul lupului a fost naturalizat. Lungimea corpului avea 1,70 m, iar greutatea de 95 pfunzi ( 47,5 kilograme). La vremea aceea mințile isterice au pus toate aparițiile de carcase de animal pe seama lupului. Dar mai târziu, mulți cetățeni au recunoscut ca, împinși de foame, au omorât chiar ei animalele domestice.

Din datele pe care le dețin, in anul 1948 au fost uciși 150 de lupi, in anul 1949, 840 exemplare, iar in anul 1950, doar in primele luni , un număr de 420 de lupi. Tot in acel an, in nr. 3, al revistei ,,Vânătorul”, Gheorghe Feneșer afirma ca ,,lupul este cel mai mare si cel mai primejdios răpitor din tara noastră”.Anul 1950, orașul Brașov primește denumirea de orașul Stalin. O înjosire percepută atunci ca ,,onoare națională”. Tot in acel an, un politruc obedient paradisului sovietic conchidea : ,,refacerea vânatului mare nu se poate face decat prin reducerea numărului lupilor in așa măsură încât să nu se mai vorbească  despre ei decat in basme”. O statistică din anul 1953 ne arata ca filiala Brașov cifra un număr de 534 de vânători .In anul 1953, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 108, privind acțiunea de distrugere a lupilor de pe teritoriul R.P.R.. La acea vreme se implementa totul după durul sistem comunist, stalinit ,, In Urss stârpirea lupilor, constituie o preocupare cetățenească”.In anul 1953 s-au ucis 3.125 exemplare, in anul  1954, 3.444 ex., in anul 1955 un număr de 2.576 exemplare. Se intelege ca au fost din toate categoriile de vârstă, implicit prin metodele barbare de capturare a puilor la bârlog. La cea vreme premiul pentru un lup adult era de 300 de lei, iar pentru exemplare juvenile era de jumătate. Revista nr. 5 din 1956 ne informează ca din planul alocat filialei Mediaș de 34 de exemplare s-a realizat doar o treime. In numărul 6 al aceleiași reviste aflam ca la Piatra Neamț, la 22 aprilie, s-a vânat un lup cu o greutatea de 78 de kilograme, la o vânătoare unde s-au mai vânat încă doua exemplare.

In anul 1957 o nouă hotărâre cu nr 1341 (abroga hotararea nr 108 din anul 1953) semnată de Chivu Stoica, presedintele consiliului de ministri, stabilea distrugerea vehementă a lupilor prin toate mijloacele . O imbecilitate semnată de un buzoian care, alături de multe alte exemple, confirmă care a fost si este  nivelul evolutiv al acestei regiuni din vechiul regat. In anul 1975 Chivu Stoica se sinucidea cu o arma de vanatoare dublu express Holland- Holland, primita cadou de la Gheorghe Gheorghiu Dej. Arma cu care s-a sinucis Chivu Stoica îi aparţinuse lui Gheoghe Gheorghiu-Dej.

In revista VPS numărul 3 din anul 1963, la pagina 18 este afișat rezultatul concursului ,,Cel mai bun vânător de lupi din tara”. Premiul aferent poziției fruntașe a fost câștigat de pădurarul Aldea Midu, angajat al Ocolului silvic Mediaș. Astfel pe regiunea Brașov, locul I dobândit de Aldea Midu cu 18 lupi (212 puncte), locul II , regiunea Cluj, Teodor Sima (tehnician de vânătoare la O. Silv. Năsăud ) cu 11 lupi si 4 pui de lup, punctaj 130 pct., locul III, regiunea Hunedoara, Popa Laurențiu paznic la filiala AGVPS Deva, cu 10 lupi si un punctaj de 100 pct. Revista VPS nr. 1  din anul 1989, prezinta in articolul lui C. Efrimescu, un vânător de lupi pe nume Stefan Chițu din regiunea Campina, care in anul 1953 a împușcat un lup având lungimea blănii de 1,80 m , si greutatea de 85 kilograme, acelaşi vânător împușca in anul 1988 un alt lup colosal , de 2,05 m lungimea blănii si o greutate de 90 kilograme. In noua revista VPR din anul 1990, nr. 11-12, regretatul fotograf N. Golgoțiu ne vorbește despre I. Manolescu, ,,un exemplar gospodar al vânatului”. Paznicul de vânătoare Manolescu a împușcat  in anul 1987, in muntele Arcanului o lupoaica bătrână, a cărui blana devine un trofeu de mare clasa cu un punctaj de 165 pct. CIC. In nr. 1 din anul 1991 al revistei VPR, marele vânător medieșan, Klaus Zerbes, sugerează : ,,personal consider ca un lup la 5000 de hectare este suficient pentru îndeplinirea rolului sau de agent sanitar”. Klaus Z. a fost un pasionat vânător de lupi, in agenda sa numărându-se peste 50 de exemplare vânate. Îmi povestea ce densitatea mare de lupi era la periferia orașului Mediaș, in zonele Buzd si Somârd. Efect al aruncării in zonele menționate de resturi animale de la unele abatoare . Păcat ca acest vânător sas a avut sfârșitul tragic pe care l-a avut, fiind împușcat de un braconier in primăvara anului 2009.

In 1996,in numarul trei al revistei VPR, cunoscutul scriitor bucovinean Casian Balabasciuc  scrie un material despre ,, un vânător de lupi”, in persoana celui care a fost padurarul Vasile Mehedeniuc. La acea data,V. Mehedeniuc avea un numar de 129 de lupi doborati prin diverse mijloace in ton cu cerintele vremurilor pe care le-a trait. Un mare vânător de lupi a fost si Norberth Theil, pasionat silvicultor de la poalele Alpilor Transilvaniei. Intr-o lucrare apărută in anul 1937 ( C. Stoica-,,Călăuza vânătorului”), autorul fabulează , ca mulți alții care l-au precedat si l-au succedat, cum ca : ,,își capturează mișelește prada, fiind de obicei laș”. Cine citește așa ceva chiar crede. Este ridicol , dar merita apreciata verva lui.  La nici un deceniu de la implementarea forțată a comunismului de tip stalinist, in ,,Agenda vânătorului ” din anul 1955 indemnul general era : ,,Vânători ! Dați tot concursul vostru pentru distrugerea lupilor”.  Cred că si Ana Pauker mustăcea dacă ar fi citit ridicolul indemn tovărășesc.

In ierarhia trofeelor obținute in ultimele decenii, pe primul loc se menține un craniu de lup provenind din Belarus ( 1978), cu un punctaj de 46,88 pct. CIC, urmat de încă doua cranii împușcate tot in Belarus, cu punctaje de 46,65, respectiv 46,33. România este prezenta pe locul 5 cu un craniu de lup ( cu punctajul de 45,30 pct. CIC) obținut in Tara Bârsei in anul 1986. Asupra acestui trofeu planează multe suspiciuni, in sensul că cel care si l-a atribuit nominal nu ar fi fost vânătorul care a obținut acest exemplar, ci un pădurar căruia i-a fost confiscat. Prin urmare personajul nu merită pomenit. In ceea ce privește blănurile de lup, Romania este pe primul loc cu o blană din nordul tării, din județul Suceava. Punctajul acestei blăni este de 186,17 pct. CIC si a fost obținută in anul 1985.

O tentativă de ,,lucrare științifică” elaborata de doi silvicultori, ,,doctori” post decembriști in științe silvice, postată pe site-ul Agvps , sesiza că in cadrul populațiilor de lupi au fost ,,indivizi superdotați”. La ce s-o fi referit exact doctorul din fruntea familiei vânătorilor ,,afiliați”, numai mintea lui odihnită știe ! Poate că acești ,,indivizi superdotați” or fi ăia din benzile desenate cu vârcolaci, sau niște monștrii care zboară sau se teleportează.

Multe dintre aceste date sunt prilej de satiră si umor pentru cel care cunoaște cat de cat cu ce se mănâncă cinegetica. Pentru ignoranți devine realitate. Tocmai de aceea trebuie sa manifestam rezerve . Sfera comicului si ridicolul creat cu buna știință sau poate din insuficienta experiență nu poate substitui realitatea. Chiar daca unii ,,savanți” așa si-ar dori. Mentalități tradiționaliste învechite încă vad in lupi niște ,,inamici sângerosi”. Si acum se folosește termenul de ,,combatere” devenit deja paradigmă cinegetică mioritică. Impropriu utilizat , termenul acesta arhaic este unul cu adevărat degradant. De unde atâta combatere?  Poți sa faci sa dispară cu adevărat acest carnasier prin masuri de ,,combatere” tipic românești? Este cumva vreo eradicare, ,,deratizare “ cinegetică, acțiunea de ,,combatere”? Prin intervenția cu arma se face doar un control, câteodată selectiv, câteodată nu. Doar atât. De ce nu se folosește ,,controlul prădătorilor”?Nu vreau sa sune pompos si academic, dar merită adus in discuție acest efort de ,,menținere a echilibrului la carnivorelor mari si mici”.  Ignoranții purtători de armă, deși ,,persoane fizice licențiate “ il folosesc si-l vor folosi încă multa vreme. Asta este nivelul generaților de vânători din prezent. Însă situația sper că se va schimba in timp.

Fără ură si patimă, trebuie domolite toate prejudecățile si pornirile unora. Lupul face pagube, este carnivor, este un element inamovibil al spațiului sălbatic. Dar este natura lui sa fie asa.Ne plângem de atâta vreme ce ne fac noua ursii si lupii! Dar ce le-am făcut noi lor oare nu merită reținut in memoria noastră? De la vânarea prin toate mijloacele posibile pana la uciderea cu moartea lenta si dureroasa cauzata de folosirea otrăvurilor. Oare ,,natura “ noastră nu este una de condamnat??? Încă de la începuturi noi i-am oferit lupului multe pasaje din mitologie, balade, legende, învățături, superstiții empirice populare pline de înțelesuri, dar i-am oferit si moarte fără glorie,prin capcane, letolină,  stricnina, cu alice si poșuri, cu gloanțe etc.Datoria noastră este sa dovedim ca ne meritam locul de ,,suprem prădător”. Presupus ,,cuvântător  intre necuvântătoare”.Nu este de mirare că la un muzeu celebru, intr-o cameră este atârnată o oglindă deasupra căreia scrie- ,,cel mai mare prădător de pe Terra”. Privindu-ne in ea vom înțelege de ce. Observând cursul istoriei îmi dau seama ca oamenii s-au sălbăticit mai mult decat la începuturi. Răul pe care il fac semenilor este unul generat de rațiune nu de instinct. Intre adevăr si iluzie, lupilor, doar privindu-le ochii, poți să citești regulile lor severe, dar solide, legile vieții vitrege. Dar, este încă valabil si durabil ceea ce romanii au spus acum milenii : ,,homo homini lupus este”.Dacă am început cu un citat scris de Aldo Leopold, voi încheia tot cu un pasaj al acestuia:

,,Managementul vieții sălbatice presupune înainte de toate un management al vieții civilizate”

Vă las pe voi să meditați asupra acestui fapt.

 

Radu V. Mija

Share This:

About Administrator