Scurtă incursiune în istoricul râsului (Lynx lynx c. L.) din Carpații României

Scurtă incursiune în istoricul râsului (Lynx lynx c. L.) din Carpații României

 

O incursiune in literatura din ultimul secol oferă date prețioase despre principalele specii de interes din fauna cinegetică a tării. Din păcate, dintotdeauna carnivorele au fost sub o anatemă a isteriei unora. Denaturarea realității a încântat pe unii si a speriat pe alții! Insolitul vieții sălbatice însă a rămas acelaşi. Ne convine sau nu, dar de mai bine de un sfert de veac am fost obligați sa acceptăm cele mai îndrăznețe acte legislative care vizează atât viața sălbatică cât si pe noi.

De fiecare data am vrut să văd doar părțile bune, curate si luminoase din vânătoare. Însă cu greu mai disting așa ceva. De aceea, privesc mai puțin dar văd si înțeleg mai multe. Mult mai multe decat la începuturile mele de observator al sălbăticiei prin lentilele binoclului, apoi cu fiorul si patima de discipol al Zeiței Diana.

Oare a nu te baza pe dogme imuabile si neverificabile prin însăși natura lor (trebuie sa le dai crezare fără cuget), a nu te folosi de gândire deziderativă, a pune totul sub lupa întrebărilor si a te folosi de metode demonstrativ-empirice pentru a răspunde la întrebări se numește rațiune??? Cei care acceptă elucubrațiile servite de unii oportuniști, pretinși savanți in cinegetică, de o incompetentă siderantă, își merită locul in rândurile ,,publicului de circ, avid de can-can-uri”. Cei care le contestă sunt adesea înfierați drept ,,nebuni”. Dar, adevărul rămâne adevăr chiar dacă nu este crezut la vremea lui, ci mai târziu . La fel cum falsul va rămâne fals chiar dacă este agreat de toți ignoranții. Absența cunoașterii poate este pardonabilă, dar refuzul de a o dobândi reprezintă un flagel al ignorantei greu de combătut.

După R.Hofrichter (2014) in întreaga lume, genul Lynx conține patru specii, cu mai multe subspecii. La noi in Carpați viețuiește subspecia Lynx Lynx carpathica. După unii cercetători se evidențiază 11, după alții s-ar remarca 14 subspecii de râs eurasiatic. După Hepner si colab. (1972) s-au identificat şapte subspecii. Populația de râși din Carpați, prezentă si in fauna României, ocupă o poziție intermediară intre râșii europeni din sudul si nordul continentului.

Dupa B.Hanko citat de G.Nedici (1940),, de la râs nu se folosea in Evul Mediu numai blana, in epoca aceea de absurde superstiții carnea de râs se mânca, fiind socotită ca o delicatesă excelentă, cum si ca leac al apoplexiilor si amețelilor”. Blana de râs era o podoaba de mare preț pentru vesmintele nobililor, astfel ca o blana s-a vândut cu 9 florini in anul 1617. La acea vreme un cerb avea prețul de un florin. Sandor Ujfalvy cel care ne-a transmis in scrierile sale date extrem de importante despre populațiile de ursi, lupi din ultimele secole, spunea despre râs ca este destul de rar întâlnit. Acesta ne sesizează prezenta râsului in munții Apuseni, Rodnei, Bârgăului, Trei-Scaune. In 1717, Csiba Istvan, pentru secolul al XVIII, menționează prezenta râsului in Ardeal, dar fără locații regionale . In sec. XVIII in Tara Bârsei râșii se prindeau prin curse sau erau goniți de câini si prinși in rețele( plase) de lup sau de căprioară. (Witting O. 1928) Cunoscutul ofițer  Andreas Berger din Sibiu, in anul 1880 cumpăra o blană de râs de la niște țărani din Grid ( judetul Brasov , sat aproape de Şercaia) pentru suma de 80 de creițari (țăranii i-au spus că, aflându-se la vânătoare de vulpi, câinii lor ar fi prins si ucis această ,,vulpe fără coadă”.)

In vechiul regat, in ,,Manualul venatorului “ scris de C. Cornescu la 1874, râsul nu este tratat , deși lupul si ursul ocupă câteva pagini scrise sub imboldurile si concepțiile vremurilor de atunci.

Colonelul A. Von Spiess, in lucrarea germană ,, Die hohe Jagd” 1922( ,,Vânatul mare”) ne mărturisește că :,,In sfârșit, aici ar trebui admis că, alături de urs, râsul este cu siguranță cel mai interesant vânat, atât din Europa, cat si din întinsele noastre păduri din Carpați, in majoritatea cazurilor mai mult bănuit decat văzut. Înzestrat cu un auz extraordinar si cu un văz neobișnuit de pătrunzător, acest sângeros animal de pradă nocturn știe să scape cu viclenie de toate urmăririle cu arma si să evite abil orice pericol”. Tot Col. Spiess ne spune că ,,râsul este un cavaler printre carnivore. (…) Când un ras cade in capcană, urmează orbește si un al doilea. De pildă in iarna lui 1922, toate capcanele de fier a trebuit sa fie ridicate de către personalul silvic, fiind că  deja se prinseseră trei râși unul după altul, iar eu am vrut să preîntâmpin astfel dispariția totală a acestui animal minunat si nobil din fond.”( ,,Gurghiu- Domeniul regal de vânătoare in trecut si astăzi” 1928/2018).

In Revista Vânătorilor din anul 1926, doctorul Johann Philipowicz scrie unul dintre primele articole in limba română despre râs, felina grațioasă a Carpaților păduroși. Philipowicz ne dezvăluie: ,, numai in Bucovina se prind cam zece râși pe an, iar in Transilvania si in Maramureș un multiplu al acestui număr”. In 18 septembrie 1925 acesta dobândește doi râși la o frumoasa pândă  de toamnă. Este sublim momentul de regret al vânătorului :,,Stând așa in fata animalelor moarte mă cuprinde un sentiment de mila, privind la vânatul acesta atât de gingaș, svelt si totuși atât de viguros, cu coloritul său admirabil, căruia mai bine i-ar ședea in mileul cu culori splendide al tropelor fierbinți, decât in această tristă regiune acoperită cu zăpadă, din Carpații sălbateci”.

Doctorul Philipowicz este deja un clasic intre scriitorii care au descris farmecul Carpaților. Cartea sa ,,In den Hoch Karpathen”  a devenit un roman mult apreciat. Philipowicz se numara intre personalitățile de vază ale vânătorilor  din Bucovina, alaturi de Contele Wassilko, moșierul Radu Grigorcea, Vladimir Bohm, Contele Georg von Medwezky, Hugo von Rezzori s. a. . In revista de vânătoare a sașilor transilvăneni ce apărea la Sibiu , coordonata de ing. Emil Witting, scriitor de prim ordin si vânător de înaltă ținută, am descoperit câteva relatări despre râs. E. Witting a deținut recordul mondial la căprior până in perioada comunistă, timp de o jumătate de secol. Astfel in ,,Karpathen Weidwerk” din anul 1929, este înfățișată o dare de seamă a societății brașovene de vânat mare (,,Hochwild Jagdvereins”): Încă din perioada de după primul razboi mondial efectul armelor clandestine, militare, era unul îngrijorător. In Piatra Craiului ciobanii exercitau un braconaj intens asupra vânatului. In intervalul celor câțiva ani de după unirea Transilvaniei cu vechiul regat, pe fondurile societăților de vânătoare brașovene s-au vânat cinci râși.

Condamnabilă sau nu ca metodă, trebuie totuși subliniat că observatoarele (pătulele ) de unde se împușca la nadă erau rudimentare, expuse vântului, precipitațiilor si temperaturilor si nu aveau nimic in comun cu cazematele ursine folosite din perioada comunistă până in prezent pentru execuțiile de ursi.

In anii 3o consilierul G. Nedici , la pag. 46 al lucrării ,,Muzeul național de vânătoare” afirma: (…),,Un vânat răpitor minunat, foarte rar si migrator pe mari distante, dar găsit mai mult izolat, este râsul a cărui ucidere printr-o învoire tacită a vânătorilor corecți se face cat mai puțin posibil, întrucât el se lasă foarte ușor a fi prins in cursa, iar de împușcat, se împușcă foarte rar. Patria acestui animal sunt Carpații  in toată întinderea lor, căprioarelor le aduce mari pagube, de predilecție însă  vânează si iepuri si găinușe ( autorul cred ca se referea la ierunci).

Din aprilie 1933 intervine o perioada fastă, de restricție a vânării sale. Râsul este declarat monument al naturii, iar prinderea sau vânarea sa sub orice formă a fost complet interzisă. Consilierul G. Nedici a avut  in administrare fondul de vânătoare Făina, din Maramureș. Acolo, din 1919, in decursul a 18 ani au  fost prinși 23 de râși. Chiar el dobândește un exemplar de record, apreciat la Expoziția de vânătoare la Leipzig din anul 1930.

In anii 1933-1934, in ,,terenul de vânat al statului “ Ghelința din Covasna( era un fond cu statut special, demonstrativ, ca si alte cateva fonduri din cuprinsul tarii), administratorul acestui fond, L. Gettinger  ne mărturisește ca râșii au omorât aproximativ 67 de căprioare. ( Carpații nr. 12/ 1934).

In Bucovina, intre anii 1927 si 1937 s-au vânat in total 17 râși, cei mai mulți in anul 1927, după informațiile oferite de Dr. J. Philipowicz. (Carpații nr.8/ 1937). In capitolul ,,Vânatul si pescuitul” din ,,Monografia județului Brașov” apărută in 1938, profesorul Dragoș Navrea, ales încă din anul 1924, inspector de vânătoare județean onorific, prezinta intr-o statistică a anului 1936, că pentru acel an vânătoresc, in județul Brașov s-a împușcat doar un râs. In Carpații din anul 1940, nr.2, ,,Paznicul A. Pittini din Munții Sebeșului ne scrie: In 20 ianuarie am găsit o capră ucisă de râs. A sfâșiat-o la gat si i-a mâncat din pulpă ca un kg. de carne. Oare când vom avea drept să dăm si după râși, ca fac prea mari pagube in căprioare?”.

In ședința Comisiei Monumentelor Naturii desfășurată in 13 iulie 1942, Direcția Economiei Vânatului a susținut ca râsul să se vâneze acolo unde acesta produce pagube importante.

In intervalul 1944-1945, profesorul brașovean Dragoș Navrea sesizează ca ,,prin ocrotirea lor ce s-a făcut ani de-a rândul, s-au înmulțit atât de mult încât au devenit un pericol pentru vanatul nobil din unele părți ale județului. Tot Navrea (1946)precizează ca : ,,Pagube mari in căprioare au cauzat râșii, care s-au sporit in mod dăunător, încât planul de împușcare pentru 1946/47 prevede un număr mai mare de autorizațiuni de împușcat râși. Cu toata abundenta lor , in anul 1945/46 n-au căzut decat 3 bucăți prin împușcare.

După avocatul S. Vulcu (1946), fost prefect al județului Alba, in munții Sebeșului si Cugirului, in anul 1945, peste 30% din pagubele înregistrate la cervide s-au datorat râșilor. In Legea pentru organizarea economiei vânatului  din 1947 ( M.O. nr. 154, 9 iulie 1947), la articolul 30, pct. 23. ,,Se pot vana in tot cursul anului ursii, mistreții, râșii. Lupii si vulpile, pisicile sălbatice, viezurii, jderii (…)”.

In anul 1949 se aprecia că ,,râsul s-a înmulțit in asemenea proporții încât, in prezent se impune o reducere a stocului “ ( după O. Witting, Revista Vânătorul, 1949, nr.9) Înmulțirea sa considerabil vizibila in unele masive păduroase a determinat Direcția economiei vânatului din Minist. Economiei Forestiere, ca in anul 1953, prin articolul 14 al Decretului 76 privitor la economia vânatului sa declare râsul ,,vânat răpitor”.

Prin Ordinul ministerial nr.627 din 14 martie 1953, anexa la Decret, vânarea lui este reglementata pe baza unei autorizații speciale eliberate de D. E. Vânatului. In anul 1954 s-au ucis 38 de exemplare, in 1955, 42 de exemplare, in anul 1956, 30 de exemplare, in anul 1957, 30 de exemplare iar in anul 1958, 28 de exemplare. In anul 1959 in regiunea Brașov s-au vânat 3 exemplare.In anul 1955, L. Gettinger din Brașov conchide intr –un frumos material apărut in almanahul VPS :,, Prinderea rasului nu este prea grea. Depinde de dibăcia vânătorului, de cunoștințele lui si de răbdarea pe care o cere. In locurile unde sunt semnalați râși, sunt suficiente câteva capcane corespunzătoare. Pentru pagubele ce le cauzează, râsul trebuie supravegheat si ținut din scurt, dar nu trebuie distrus. Carpații noştri, cu pădurile lor bogate, ar pierde prin dispariția râsului una din frumusețile naturii si ale vânătoarei”.

In Almanahul Vânătorul si Pescarul Sportiv din anul 1959, secretarul politruc al AGVPS susținea cu isterie : ,,(…) Combaterea răpitoarelor a fost considerata de la început de majoritatea vânătorilor drept o datorie de onoare, fără îndeplinirea căreia calitatea de vânător nu poate fi justificata”. De atunci si pâna in zilele noastre ,,combaterea “ rămâne un termen tembel care excita  fanteziilor ,,persoanelor fizice licențiate “de pe plaiurile mioritice. Combatere înseamnă ceva, controlul  prădătorilor cu totul altceva.  Nici măcar după 1990, cei din conducerea AGVPS nu s-au deranjat sa explice pe larg ce înseamnă aceste acțiuni  de interes vânătoresc, fiind mult prea ocupați cu sporirea averilor proprii.

In anul 1950 erau recenzate circa 500 de exemplare. In anul 1956, efectivele de ras din Carpați erau situate undeva intre 500-600 exemplare.( dupa O.Witting 1956).In 1968 au ajuns la nivelul de 835 exemplare, iar in acel an s-au ucis 127 de exemplare. Cel mai mare număr cunoscut oficial!Legea 26 din anul 1976 prevede ca vânarea rasului este permisa numai pe baza de autorizație eliberata de Ministerul Silviculturii.In anul 1981 populația  râșilor atingea cea mai mare valoare, de 2.397 exemplare. Oficial, atunci s-au ucis doar 11 exemplare. !!!In anul 1990 , după evaluările efectuate , populația de râși era de aproximativ 1.513 exemplare.

Total ucise intre anii 1955-1990, circa 1.972 exemplare.

Prin intermediul capcanelor, armei si otrăvurilor. Am rezerve cu privire la extragerea prin vânătoare a  anumitor mamifere, reliefată in datele oficiale. Sunt convins ca numărul a fost mai mare decat această valoare. Numai câte blănuri de ursi si de râsi din Carpați s-au vândut după 1990 in alte tări europene.  Oricât de mult s-ar nega, nația asta este una atât de obedienta străinilor încât ar vinde orice pentru bani!

Pentru sezonul 1996/1997 efectivele de râs evaluate au fost de 1.836 exemplare. Propuse pentru împușcare au fost 125 de exemplare . Realizat-4 exemplare . !!!

Pentru sezonul 1997/1998 au fost evaluate 1.917 exemplare, propuse pentru împușcare au fost 137 ex. . Realizat -7 exemplare. !!!

Pentru sezonul 1998/1999 au fost evaluate 1.920 exemplare, s-au propus pentru împușcare 155 exemplare. Realizat-9 exemplare. !!!

Concluziile le trage fiecare, după bunul plac. Însă este cert că veridicitatea evaluărilor este pusă la îndoială, la fel si numărul exemplarelor împușcate (oficial).

In anul 2004 se estima o populație de 1.900 de indivizi la nivel național.  Numai în sezonul 2009-2010 a fost aprobată vânarea a 150 de râși pe teritoriul României. Mult prea mult ! Pentru sezonul de vânătoare 2016-2017 o eminență cenușie a savanților mioritici propunea un plan 78 de râși, dar si 552 de urși si 657 de lupi.!!! La ursi, chiar a vrut profesorul din învățământul silvic brașovean să dea la toți, sa împuște după bunul plac. La lupi la fel. Si la râsi este un număr umflat, dar nu ca in cazul urșilor si lupilor.

La nivel de munții Carpați (inclusiv si cei care sunt in afara granițelor României), se estimează o populație de 2.400 de indivizi.

Ordinul nr. 512/2004 privind aprobarea efectivelor optime pentru principalele specii de vânat din România (cerb comun, cerb lopătar, căprior, capră neagră, mistreț, iepure, fazan, potârniche, cocoș de munte și râs) ne arata ca optimul pentru ras la nivel național  ar fi de 807 exemplare. Optimul cel mai ridicat este in județul Mureș (115 ex), județul Suceava (107 ex.), județul Neamt (59 ex.), județul Bacău (44 ex.), judetul Hunedoara (50 ex.), judetul Maramures (38 de exemplare), judetul Sibiu (31 de exemplare). In schimb judetul Covasna are doar un optim de 33 exemplare!!! Judetul Brasov are un optim de 32 de exemplare, iar județul Harghita doar de 2 exemplare! Pai ce studii or fi fost alea care au stabilit aceste valori?  Si un prostan care se uită la aceste date râde, județele  Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, ar fi trebuit sa aibă un optim mai mare. In special județul Harghita care are doar 2 exemplare ca optim!!! Si acest ordin este un clișeu ministerial făcut ca orice lucru de mântuială din partea ministerului de resort.

Râsul, prin excelență își păstrează trecătorile, aspect care si face ca prinderea sa cu ajutorul capcanelor sa fie mult mai intensă decat vânarea sa cu arma. Folosite secole de-a randul, capcanele sunt interzise in prezent.

Dar câți râși au plătit tributul suprem al vieții mâncând otrava pusă pentru lupi! Tragedia lupilor a fost extinsă si in cazul altor carnivore dar si omnivore. Ursii găsiți morți, apoi mistreții, si alte viețuitoare, reflectă efectul negativ al folosirii otrăvurilor pentru diminuarea unor prădătoare. Așa a fost si pentru multe din păsările de pradă.

După A. Gângă (1998) ,,o femelă  de râs dă naștere anual la 2-4 pui (5) dintre care jumătate sunt femele. Multe cazuri mi-au fost relatate (in verbis) despre râși care s-au ,,specializat” in a ataca cervidele la locurile lor de hrănire, unde erau sărării si hrănitori. Chiar si la punctele unde se hrănesc mistreții s-au descoperit locuri unde râsul a pândit pentru a dobora un godac. Câteodată, pe urmele speciilor pradă, râsii ajung la altitudini joase in fonduri de vânătoare unde nu sunt o prezență obisnuită.

Iată încă o mostră de idioțenie scremută de savantul din fruntea vânătorilor ,,afiliați”. Pasajul face parte din lucrările științifice, probabil dedicate semianalfabeților, postat pe site-ul AGVPS:

,,Mărimea craniilor prezentate şi omologate la diverse expoziţii internaţionale de vânătoare, la care România a participat în decursul timpului, susţine părerea existenţei unui râs viguros în ţara noastră, 121 de cranii fiind înscrise cu (peste 126 puncte CIC), medalii de aur din care cel mai mare de 128,05 puncte CIC.’’

Unde o fi descoperit aceste cranii monstruoase, doar savantul știe! De râsul râsului!

Cred că in faţa unor asemenea afirmații ,,științifice” si savantul O. Ionescu, pionierul in transhumanţa caprei negre, ar fi invidios!

Erorile grosolane de realism si logică au generat multe situații comice in cinegetica românească. La mamiferele de interes in special, la cele care au dispărut din alte tări, dar la noi încă există.

In ierarhia craniilor de râs, pe primul loc este un craniu din Finlanda de 29,05 puncte CIC. Obținut in 1988 la Kalvola de catre I. Alhainon. Pe locul doi este un craniu din Estonia cu un punctaj de 28,99 pct. CIC, obținut in anul 1987. Iar pe locul trei este un craniu din Europa centrala, Rep. Slovacia cu un punctaj de 28,92 pct. CIC. România este pe locul 49 cu un craniu de râs obținut in anul 1961 la O. S. Moldovița, pe valea Argelului, cu un punctaj de 28,05 pct. CIC. La blana pe primele locuri sunt tarile Estonia si Polonia. Trofeul din Estonia are punctajul de 214, 84 pct. CIC si a fost obținut in anul 1988. Un exemplar cu adevărat excepțional !!!România este pe locul 14 cu o blana cu un punctaj de 180,02 pct. CIC, obținută in anul 1983. Se vorbește in cataloagele de specialitate despre un craniu de râs cu o mărime impresionantă de circa 33,2 puncte obținut in anul 1980. Însă nu l-am găsit mentionat in listele cu trofee de cranii de râs din cataloagele internationale oficiale.

In februarie 2018 in Germania se înregistrau 77 de râși, Finlanda, care deține recordul mondial, înregistrează o populație sub 1000 de exemplare, Estonia tot sub 1000 de exemplare ( 600-800 ex.). Numai România, ,,Tara Mioriței” are către 2.000 de exemplare ( din pix plămădite, după interesele ,,savanților de carton”) .

Din păcate, in domeniul silvo-cinegetic (ca in multe altele) din țara noastră, nu se cere performanță ci obediență, stabilitate si solidaritate intru mediocritate. Terfelirea culturii, derobarea de răspundere, a creat adevărate culoare de vid in domeniul cinegetic. Vânarea unor specii ar trebui să implice multă responsabilitate si un cadru legal solid. Poate generatiile viitoare vor conștientiza asta!

 

Radu V. Mija

 

 

 

 

 

 

Share This:

About Administrator