CIURDE ÎN MIȘCARE

foto: dr. Felix Bogdan Dragomir

 

CIURDE ÎN MIȘCARE

Pe măsură ce se răcește vremea, iar zăpada se așterne insistent, în straturi succesive, sălbăticiunile își agonisesc tot mai greu „pâinea cea de toate zilele”. Dacă e să ne referim numai la mistreț, acesta, deși a profitat din plin de roadele toamnei lungi, acumulând rezerve de grăsime pentru zile negre, continuă să exploreze împrejurimile, în căutare de noi surse de hrană. Intensul travaliu presupune consum. Fie că viețuiesc la șes ori pe dealuri, unde pădurile sunt dominate de stejar, fie că sunt legate de făgetele colinelor și ale culmilor submontane, ciurdele se bucură de anii rodnici în ghindă și jir, adevărată mană cerească pentru vietățile codrului, de la gaiță la urs. Până acum, în miez de decembrie, flămânzii au cules din toate, începând cu gâza măruntă și cu iarba fânețelor și terminând cu prada ușoară a cuiburilor de păsări clocitoare pe pământ ori cu puii nevârstnici, chiar și viței de cerb. Adesea, au cutreierat năprasnic culturile de porumb și de cartofi, pometurile și pășunile aflate la îndemână, din proximitatea arboretelor, odinioară mult mai întinse, în dispreț față de opreliștile oamenilor.
Mobilitatea mistreților este proverbială. Oportuniști ca orice vietate, ei își părăsesc la nevoie locurile natale, cărora le rămân fideli atâta timp cât le oferă cele necesare traiului. Excepție fac, la vremea aceasta, vierii puternici, solitari, atrași de semnele intrării în călduri a scroafelor. Acești peregrini parcurg distanțe apreciabile pentru a-și atinge scopul, procreația, în numele căreia nu precupețesc niciun efort, în ciuda oricăror opreliști. Nu dau înapoi nici în fața semenilor de același calibru ori chiar mai puternici, băștinași cu aplombul avantajului confruntării pe teren propriu. Se dau lupte crâncene, combatanții purtând până la moarte semnele teribilelor încleștări în decursul cărora pumnalele necruțătoare ale colților-armă din mandibulă taie adânc în platoșa potrivnicilor. Pielea lor îmblănită și întărită de timp, rășină și noroi poartă ca un răboj urmele tămăduite ale luptelor trecute.
Ciclic, jirul făgetelor abundă, iar toamna aceasta a fost una mănoasă, astfel că ciurdele s-au mișcat continuu în căutarea hranei preferate la intrarea în iarnă. Unii gestionari de fonduri cinegetice bogate în mistreț preîntâmpină asemenea migrații sezoniere prin administrarea de hrană complementară, menită să țină mistreții pe loc, în vederea vânării lor în limitele cotelor aprobate. Nevrând să-i facă vecinilor cadou de Sărbători, ei alimentează masiv punctele deja cunoscute de sălbăticiuni cu diverse furaje, îndeosebi cu porumb. Știu cel puțin un teren din județul Botoșani unde se investesc anual sume considerabile pentru achiziționarea și administrarea a zeci de tone de știuleți pentru asigurarea stabilității în zonă a porcilor sălbatici. Un camarad, invitat de curând acolo la o partidă de vânătoare, mi-a mărturisit că, după al șaptelea mistreț doborât, s-a oprit din tras și a descărcat carabina, considerând că era deja prea mult.
O asemenea practică de furajare consistentă este, într-adevăr, eficientă pentru gestionar și pentru cotizanții cu dare de mână ai asociației sale, dar prezintă și o nuanță de lipsă de fairplay față de fondurile limitrofe, depopulate astfel de mistreții atrași de magnetul hranei la discreție, oferite în imediata vecinătate. Este de la sine înțeles că, mânate de foame, ciurdele din împrejurimi se pun de îndată în mișcare, concentrându-se pe un spațiu restrâns, dar ospitalier, potrivit adagiului „Ubi bene, ibi patria”:
Zilele trecute, a fost semnalată apariția în bazinul Argelului a două cârduri masive de mistreți dinspre Breaza, unde lipsesc făgetele bătrâne și compacte. Se pare că belșugul de jir de peste culmi i-a dislocat din locurile de baștină și îi va mai ține o vreme pe loc, cel puțin până la promisele ninsori abundente de la sfârșitul lui decembrie. Deja, observațiile din teren sunt promițătoare.
Cugetând pe tema vagabondajului specific așa-numitului „vânat negru”, nu se poate conchide decât că năruirea speranțelor unora dintre camarazi, cum sunt cei din Breaza, reînvie nădejdile altora, în cazul de față ale noastre, cei ce ne-am consolat, de pildă, la ultima ieșire din acest sezon, cu o biată vulpe nimerită accidental prin zonă. Poate că, în preajma Crăciunului, vom zări și noi pe cătare măcar… o coadă de mistreț. Fie el și din Breaza, căci zău dacă ne deranjează.

 

Gabriel CHEROIU

Share This:

About Administrator