De ce vânăm?

By
Administrator
– martie 24, 2016Posted in: Articole vanatoare
De ce vânăm?
 
  • Vânăm, pentru că în zestrea genetică a celor mai mulţi dintre noi s-au păstrat acele gene care au marcat pe scara evoluţiei omului un moment crucial în dezvoltarea sa istorică: trecerea de la stadiul de culegător de fructe, plante şi diverse vieţuitoare puţin evoluate, la cea de vânător, apoi de îmblânzitor şi crescător de animale sălbatice (din rândul cărora s-au desprins, prin selecţie artificială, încrucişări şi mutaţii genetice, cele domestice);
  • Vânăm, ca să păstrăm treaz spiritul plin de virtuţi al înaintaşilor noştri, care au vegheat, cu arma în mână, la independenţa şi bunăstarea naţiei noastre;
  • Vânăm, ca să punem în valoare o resursă naturală de o valoare inestimabilă;
  • Vânăm, pentru că susţinem, cu argumente indubitabile, că pieile, blănurile şi carnea vânatului sălbatic sunt net superioare calitativ şi din punct de vedere eco-nutritiv faţă de ale suratelor domestice ale acestora (hrănite artificial cu tot felul de surogate care, de cele mai multe ori, nu se înscriu în spectrul alimentar natural al acelor animale şi sunt intensiv îndopate cu substanţe chimice, ne-ecologice şi ne-sănătoase pentru bietele animale, obligate să roadă până la nivelul solului resurse nutritive extrem limitate dintr-un ţarc sau de pe o suprafaţă de teren – de cele mai multe ori – insuficientă);Wilhelm_Räuber_Hubertus[1]
  • Vânăm, pentru că nu putem admite mentalitatea „ecologiștilor”, că „vânătoarea este un sacrilegiu”; practicată etic şi corect, nu este mai sângeroasă şi mai dramatică decât sacrificarea animalului domestic, în curtea sau grădina gospodarului sau chiar la abator;
  • Vânăm, pentru că, deşi recunoaştem rolul natural – selectiv al prădătorilor, pe criterii pe care noi nu le putem stăpâni – ca, de exemplu: acuitatea simţurilor şi rezistenţa la oboseală ori viteza de fugă,  ştim şi putem să facem selecţie riguroasă, întru propăşirea vigorii speciilor de mare interes cinegetic; de asemeni, putem păstra un echilibru corespunzător între efectivele speciilor pradă şi prădător;
  • Vânăm, pentru că vânătoarea ne oţeleşte trupul, ne antrenează ochiul şi mâna;
  • Vânăm pentru că această activitate, practicată în mijlocul naturii, ne este izvor de sănătate şi înţelepciune;
  • Vânăm, pentru a ne dovedi nouă (şi semenilor noştri!) că ne stăpânim reflexele şi putem lua decizii rapide şi corecte;
  • Vânăm, ca să evadăm din universul de asfalt şi beton al comunităţilor ticsite şi îmbâcsite, care ne face mai nervoşi, mai stresaţi, mai grăbiţi şi mai pripiţi, mai nerăbdători, mai vehemenţi şi mai răi;
  • Vânăm, pentru că ne-am dat seama că cele mai veritabile şi mai durabile senzaţii şi impresii nu se nasc în faţa ecranului televizorului, care serveşte lucruri gata mestecate, sau urlând într-o tribună, la fotbal, ci în oboseala apostolească a kilometrilor parcurşi în bătaia stihiilor naturii, cu tărhat în spate; de aceea avem convingerea că sintagma „casă, dulce casă”, a fost inventată neapărat de un vânător…
  • Vânăm ca să ne păstrăm sângele rece, să ne obişnuim să nu ne pierdem cu firea şi să ne învingem frica;
  • Vânăm ca să ne contopim cu tainele naturii înconjurătoare, balsam pentru sufletele noastre, deseori destul de chinuite;
  • Vânăm, pentru că vânătoarea ne pune în situaţii pline de farmec, prin neprevăzutul lor;
  • Vânăm, pentru ştiinţa de a primi cu un zâmbet eşecul, de a gusta din farmecul aventurii şi al neprevăzutului;
  • Vânăm  ca  să  ne  conservăm  simţurile treze, ne-amorţite, să fim curajoşi şi puternici, ingenioşi şi cu mare capacitate de rezistenţă şi adaptare, capabili să acţionăm prompt şi eficient;
  • Vânăm, pentru că din contactul nemijlocit cu natura, devenim buni cunoscători ai tainelor ei;
  • Vânăm ca să ne menţinem sănătoşi, la trup şi la  minte;
  • Vânăm pentru că vânătoarea ne oferă momente  de înălţare sufletească.rehbock_im_pfaelzerwald_04[1]
 
 
De ce vânez?
 
  • Vânez pentru că am ferma convingere că ocrotirea  eficientă, activă, a vânatului, nu se poate face decât  de către vânător, cu arma în mână! Susţin, cu toată responsabilitatea, că excluderea vânatului din sfera de influenţă a vânătorilor echivalează cu condamnarea acestuia la dispariţie;
  • Vânez, pentru că, la vânătoare, am ocazia să întâlnesc adevăraţi camarazi, de care mă leagă o prietenie veche de când lumea;
  • Vânez, pentru că, în preajma vânătorilor, îmi dau seama că suntem atât de asemănători, că putem păstra splendidul sentiment de prietenie omenească;
  • Vânez, pentru că, la vânătoare, vin oameni din cele mai deosebite categorii sociale, dar care, toţi, sau aproape toţi, au ceva „aparte”: un mod mai adânc, mai original, mai îngăduitor de a vedea lumea şi am convingerea că această mică înţelepciune se datorează, în mod cert, celor câteva ore de aşteptare şi detaşare, cu toate simţurile treze, răpite, sau câştigate, goanei febrile, care, de cele mai multe ori, ne împiedică să ştim că trăim;
  • Vânez pentru că, la vânătoare, am senzaţia că veghez asupra destinelor necuprinse ale vieţuitoarelor pădurii, destine în care, cu/sau fără voia noastră, se petrec o sumedenie de nedreptăţi;
  • Vânez pentru a mă îndepărta, măcar temporar, de falsele pudori, de artificial, de toate nedreptele convenţii pe care viaţa – oricum! – ni le pune pe umeri.
 
De ce (nu) vânaţi?
 
De fapt, asta este treaba Domniilor Voastre!
(de fapt, aşa v-ar fi zis – de pildă – şi străbunicul şi bunicii mei şi tata…)
AUREL GANGA

Share This:

About Administrator