Focul

Focul

E dimineaţă-nmugurită
Şi arde focul viu în vatră.
Cu viclenie mă incită
Văpaia cu miros de şatră.

Singurătatea somnu-mi fură
Plăcerea mă cuprinde-n mreje
Privind cum ard şi dau căldură
Trosnind vreo câteva găteje.

Spre slavă fumul se-nfăşoară
Amestecat cu fir de viaţă,
A gând ce curge într-o doară
Prin timpul care îl înhaţă.

În flăcări unduiesc fecioare
Ca nişte umbre întrupate
Fierbinţi, discrete şi fugare
Spre tainiţe întunecate.

Fierbinte, jarul toropeşte
Iscat din arderea nestinsă,
Ca un păcat făcut trupeşte
De-o tinereţe prea încinsă.

Scântei, dorinţe adormite,
Se-abat în sus, să piară-n stele,
Din flăcările ispitite
De încercările prea grele.

Dogoarea copleşeşte jurul
Şi lemnul se preface-n spuză,
Iar noaptea şi-a pierdut conturul
Pornită spre neant confuză.

Iar timpul şi-a pierdut măsura,
Din miezul zilelor răscoapte
Foc după foc chema căldura
O noapte dintr-o altă noapte.

Trezit din vis privesc în urmă
La vechea vatră răvăşită,
În care nostalgia scurmă
Vrând o sclipire prăpădită.

Nu mai e foc, s-a stins lumina.
Nu-i jar, nici flăcări, nici dogoare.
S-a terminat. A cui e vina,
Rămâne-un semn de întrebare…

Casian Balabasciuc

580077_405698412814292_1054538591_n[1]                                                                                                        (dupa o pictura de A. Boros)

Share This:

About Administrator