MOȘTENIREA REGELUI ARTHUR
Povestea începe nu cu „un prinț din Levant îndrăgind vânătoarea”, ca în celebrul poem al lui Ștefan Augustin Doinaș, ci cu unul din Liechtenstein, ce și-a ales greșit țara pe meleagurile căreia să-și satisfacă pasiunea cinegetică, pentru a-și adăuga în palmares un trofeu de urs brun. Dacă ar fi știut ce furtună mediatică va dezlănțui, probabil că ar fi optat pentru Suedia, unde, pe o suprafață dublă față de cea a României, viețuiesc aproximativ 3 000 de urși (de trei ori mai puțini decât în spațiul mioritic), din care se vânează anual câte o zecime, exclusiv prin metoda la goană, fără ca acest lucru să scandalizeze opinia publică, să clatine guvernul ori să ducă la abdicarea regelui. În această țară, fiecare vânător are dreptul să împuște o dată la doi ani câte un elan și nimeni nu se isterizează, cum s-ar întâmpla în eterna și fascinanta Românie, unde gradul de civilizație al populației îi poate face pe restul europenilor să pară niște troglodiți.
Pe scurt, tărășenia devenită măr al discordiei se prezintă astfel: în urma numeroaselor plângeri ale crescătorilor de animale din Ojdula, județul Covasna, afectați de atacurile urșilor din zonă, deja supranumerari, ministerul de resort a aprobat prin derogare vânarea unui exemplar pe fondul cinegetic omonim nr. 25, gestionat de AVPS Botos. Așa se face că, în ziua de 13 martie 2021, prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a împușcat legal, cu autorizație perfect valabilă, un urs mascul a cărui blană, la evaluarea preliminară, însuma aproape 600 puncte CIC. Nu se face însă nicăieri vreo mențiune privitoare la dimensiunile craniului, de fapt trofeul convențional cel mai elocvent… și neajustabil.
Saga adevărată a sălbăticiunii cu pricina avea să devină efervescentă post mortem, în mod straniu, abia peste o lună și jumătate, la sesizarea căpeteniei organizației Agent Green, consilier al prim-ministrului țării. Chipurile, respectivul animal ar fi fost monitorizat de multă vreme prin rețeaua „omuleților verzi” din teren, ba chiar a primit și un nume: regele Arthur. De aici, nu a fost decât un pas până la a fi declarat cel mai mare, mai frumos, unic și inegalabil, exponentul speciei, fără de care spița va intra în declin, tertipuri emoționale pentru naivi. Avidă de subiecte fierbinți, presa a inflamat chestiunea și o mulțime de neica-nimeni s-au lansat în diatribe, în judecăți de valoare și îndemnuri belicoase, ajungând chiar până la a cere socoteală președintelui României, bănuit că ar fi implicat în afacere, de vreme ce tatăl prințului l-ar fi decorat, protocolar, cu ani în urmă. Un moderator de emisiune tv, abandonându-și obligatoria imparțialitate deontologică, spumega realmente, instigând la zaveră.
Dincolo de isteria din mass-media și de pe rețelele de socializare, teren de joacă pentru mulți semidocți și agramați, stăruie o seamă de nedumeriri, cu adevărat de luat în seamă. De pildă, de ce a raportat „rangerul” zice-se omniprezent cazul considerat dubios abia după o lună și jumătate? Ce rol au avut asociația gazdă și firma de intermediere a partidei de vânătoare în incriminata subevaluare a tarifului corespunzător punctajului pentru blană și craniu? După ce criterii s-a stabilit că „regele Arthur” este autorul pagubelor provocate în șeptelul local și nu i se potrivește mai degrabă numele de „regele Altul”? Unde sunt instituțiile autorizate și erudiții cinegeticii autohtone, care s-ar fi cuvenit să dezamorseze bomba zilei prin argumente științifice? Cât va mai dura anomalia ocrotirii fără discernământ a unei specii dominante din fauna țării, în continuă creștere numerică, câtă vreme în restul țărilor europene aceasta face obiectul activității cinegetice, după reguli bine stabilite? Cât va mai dura neputința sistemului de a contracara presiunea ageamiilor asupra unui domeniu de activitate ce ar trebui să excludă amatorismul?
În final, adaug o întrebare retorică din partea doctorului în biologie Adrian Ionașcu, subliniez, nevânător: „N-ar fi ai bine să încercăm să gestionăm populația de urs printr-un mod inteligent și care ține cont de specificitățile noastre (urși mari și mulți și corupție la fel de mare), permițând, pe lângă vânătoarea de selecție, vânătoarea de trofee cu cote rezonabile, la prețuri mari, câștigul investindu-l în pază, evaluare și monitorizare?”
Altminteri, cât de curând, după mintea unora, vom scoate din manualele școlare și din istoria literaturii până și „Mistrețul cu colți de argint”. Vorba lui Conu Iancu: „Bravos națiune, halal să-ți fie!”
Gabriel CHEROIU
