OCHIUL ELECTRONIC AL VÂNĂTORULUI

Foto:  Organizatia de vanatoare ,,Hubertus”

Imediat după Sângeorz nu se pot decanta decât impresii de la rotitul gotcanilor. Până la apropiata deschidere a sezonului la căprior, mai e vreme de urzit planuri, de observații în teren și de pregătiri asidue. Nimic nu se compară cu preparativele ieșirii la vânătoare, deloc mai prejos decât expedițiile concepute laborios după mult invocatele „planuri din cuțite și pahară”, despre care vorbea poetul.

Cocoșii-de-munte au rămas, de ceva vreme, doar spectacol, iluzie și suport pentru aduceri-aminte, asemenea urșilor, lupilor și râșilor. Nu spun că, pentru mulți dintre noi, aceste sălbăticiuni ar fi reprezentat un vânat comun, dar condiția de „fruct oprit” le-a împins într-o zonă întunecată, de frustrări și de resemnare. Când M. Sadoveanu scria că toate-s trecătoare și toate se isprăvesc cu mâhnire, se număra deja printre vizionari.

Dacă managementul  cinegetic continuă să fie un teren deschis pentru tatonări și experimente, natura își rezervă dreptul de a se adapta din mers la toate fanteziile născocite de către om, surprinzând necontenit, confirmând sau infirmând teorii și concepte elaborate „pe genunchi”, cu pretenție de savantlâcuri.

Poate părea curios, însă buna intenție a hrănirii complementare a sălbăticiunilor, în condițiile ocrotirii unora dintre ele în mod samavolnic, poate genera situații cu totul neașteptate, greu de întâlnit în firescul naturii nemodificate antropic. Indiscreția dispozitivelor de înregistrare a activității animalelor în anumite zone aduce informații demne de interes. Accesibile ca preț, micile aparate au devenit extrem de utile în ultima vreme atât pentru gestionarii fondurilor cinegetice, cât și pentru oamenii de știință.

Imaginea alăturată, de dată recentă, constituie un bun exemplu: la un punct de hrănire complementară îndeosebi a mistreților, greu încercați după iarna lungă și capricioasă, un urs dominant, și el în refacere după lunile petrecute auster în bârlog, a monopolizat „cantina”, conștient de puterea lui. Ciurda, deși destul de numeroasă, a trebuit să se mulțumească doar cu firimituri de la masa jupânului.

Problema este că, prin înmulțirea asistată și… alimentată a urșilor, la majoritatea punctelor de hrănire se ivește întotdeauna un staroste sau un vătaf care ține departe pe destinatarii de drept ai tainului, în schimbul căruia omul se așteaptă să-și facă eficientă întreținerea fondului cinegetic preluat în gestiune de la Stat. Pe de o parte, lupul și râsul, și ei sever ocrotiți, îi diminuează efectivele de cervide, pe de alta – ursul, în continuă creștere numerică, își sporește pretențiile trofice în dauna „colegilor” de ecosistem, predestinați să-i fie vasali în virtutea unei ierarhii stabilite din vremuri imemoriale, ori poftește tot mai des la carne de vită domestică. Atâta doar că, interferându-se în ordinea naturală bine întocmită în decursul timpului, omul și-a asumat și consecințele acestei intruziuni.

Din fire, vânătorul este un tradiționalist. De cele mai multe ori, invențiile și inovațiile știrbesc din savoarea acestei îndeletniciri cu parfum arhaic. Însă, pentru specialiștii preocupați de echilibrarea, cât de cât, a intereselor semenilor cu cele ale naturii, pe lângă citirea urmelor, artă care are și ea limitele ei, de mare ajutor sunt, în ultima vreme, sistemele electronice de monitorizare a animalelor sălbatice, îndeosebi pe timpul nopții, când majoritatea mamiferelor sunt în plină activitate, cu excepția omului, dezavantajat pe întuneric de limitele simțului său principal alături de auz, văzul.

Gabriel CHEROIU

 

Camere video de supraveghere a vânatului

Aceste dispozitive au încorporați senzori de mișcare sau de termoviziune (infraroșu) și sunt alimentate de acumulatori de energie ori, mai nou, de mici panouri solare. Rezistente la apă, au un câmp larg de vizualizare și, în funcție de raportul calitate/preț, beneficiază de o capacitate variabilă de stocare a imaginilor.

Pentru operativitate în valorificarea informațiilor înregistrate, dar și pentru a nu periclita investiția (tentantă, la noi, ca orice lucru nesupravegheat, descoperit mai mult sau mai puțin întâmplător), camerele trebuie controlate zilnic, preferabil dimineața

Share This:

About Administrator