PORCII DIN PORCESCU
Se află în bazinul Argelului, între Obcina Feredeului și Obcina Mare, un pârâu ce și-a împrumutat numele de la sihăstriile pe care le străbate, năvalnic după ploi îndelungate și abia ghicit o jumătate de an: Porcescu. Dintotdeauna, aici au sălășluit mistreții, de unde și acest toponim rămas de pe timpul când paznicii de vânătoare din vechime aveau printre obligațiile de căpătâi și pe aceea de a întreține vestitul Rudolf-steig, drum pe care prințul moștenitor al Coroanei habsburgice obișnuia să vină de la Viena, prin Cernăuți, la boncăluitul cerbilor ori la goane de iarnă. Casa lui de vânătoare de pe Argel, clădită pe un promontoriu în dreapta pârâului, încă își păstrează ținuta princiară. Doar calea lui Rudolf, pe care, odinioară, zoreau în alai caleștile – de aici, poate, și numele văilor învecinate Rădvan și Rădvănel – s-a mistuit în adâncul pădurii, copleșită de arbori, arbuști și buruieni de tot felul, pentru a șterge și ultima legătură cu vechea capitală a provinciei și, mai departe, cu cea a fostului imperiu.
Când ciurdele nu sunt de găsit prin împrejurimi, trebuie căutate pe Porcescu. De fapt, gospodarii de azi ai întinsului fond cinegetic al Moldoviței socotesc acest bazinet drept zonă de refugiu și chiar de refacere a populațiilor de sălbăticiuni, partidele de vânătoare fiind organizate de regulă în proximitate, fără a deranja mica oază de liniște și de tihnă silvestră. Atât configurația terenului, cât și suprastructura lui forestieră sunt predestinate prosperității faunistice. Povârnișurile cu praguri line deschid câte un ochi de pajiște ori de fâneață în mixtura dendrologică în care predomină molidul, fagul și carpenul, cu mari suprafețe de regenerări impenetrabile, tufărișuri și încâlceli vegetale pe versanții cu expoziție sudică, printre cioate vechi, ruginite. Acolo, printre năvoadele ghimpate ale rugilor de mur și prin zmeurișuri veștede, zăbovește neamul căpriorilor și tot acolo își fac veacul mistreții, netulburați decât de umbrele înșelătoare ale râsului, lupului sau ursului.
Fagii bătrâni le-a dăruit tuturor în toamna aceasta nesperat de lungă un motiv în plus de a nu hălădui fără rost în căutarea hranei. Jirul a ținut ciurdele pe loc, ba chiar a atras și altele, de departe, unde codrul a fost mai puțin mărinimos.
Cu o săptămână în urmă, cele trei goane de pe Argel n-au reprezentat decât un simplu galop de sănătate. Vulpea rătăcită în final a dat zilei o salvatoare confirmare cinegetică. Acum însă, în prag de Crăciun, așteptările vânătorilor nu se puteau lega decât de culmile vecine văilor Rădvănel și Porcescu. Fără larmă inutilă, pentru a nu alerta întreaga suflare a acestei căldări naturale, s-au bătut numai marginile. Câțiva hăitași însoțiți de câini ageri au periat huciurile în numai două goane complementare. Vânătorii n-au avut decât să întoarcă țevile puștilor dintr-o parte în alta.
Ciurda a defilat de-a lungul standurilor. Primul a căzut un vier mare, în greutate de aproape două sute de kilograme, ai cărui colți-armă, excepționali, s-au dovedit ulterior a măsura douăzeci și cinci de centimetri. Cum se cuvine, greul l-au dus exemplarele de talie mijlocie, în număr de șase. Unul, rănit în prima bătaie, a fost doborât în a doua: surprinzător, sub glonțul aceleiași carabine. Se vede că așa trebuia să se întâmple de la bun început. Fără câini, animalul poate că s-ar fi pierdut în desime, sfârșindu-se neștiut de nimeni.
Din cei peste douăzeci de mistreți răsfirați de-a lungul liniei, o treime au ajuns să facă parte din tabloul final. Trofeul de aur a fost, fără îndoială, eroul zilei. La cele două scroafe mari nu s-a ridicat pușca, ceea ce acordă o notă bună celor ce se gândesc și la ziua de mâine, mai ales că mistreții se află acum în plină perioadă de rut. Poate că așa se explică și apariția masculului capital, nesemnalat până de curând în zonă. Singuraticii, tari de vârtute și siguri pe sine, ies la iveală, nu se știe de unde, în perioada împerecherii, iar acest lucru este valabil nu doar pentru mistreț, ci și pentru alte specii, printre care se numără îndeosebi cerbii comuni, căpriorii și capra neagră.
„Finis coronat opus”, spuneau latinii, acest adagiu oglindind, fără doar și poate, și vânătoarea de sfârșit de an din Porcescu. Rămâne să vedem cum va fi prima din ianuarie care, iată, nu e prea departe. Până atunci, Sărbători fericite, sănătate și cătare plină!
Gabriel Cheroiu
