SEMNE DE PRIMĂVARĂ?
S-a mai încruntat iarna în câteva rânduri, până să îndure lecția umilinței în fața primăverii tot ai impetuoase. Au trecut gâștele către miazănoapte, au căzut sitarii, iar cocoșii-de-munte dănțuiesc printre petice de zăpadă în așteptarea Sângeorzului.
Și în acest an am urcat cu aceleași sentimente amestecate de la un timp încoace. Faptul că (deocamdată) nu ni s-a luat și bucuria de a-i vedea doar, ca vânători platonici, o pot considera o favoare, ca atâtea altele în ultima vreme și, probabil, încă multe care vor veni. Pentru că, odată precedentul creat prin interzicerea vânătorii la majoritatea speciilor de păsări, întrevăd folosirea rețetei și în cazul altor sălbăticiuni, după cum se aude începând cu căpriorul. Artizanii acestor artificii fără precedent în lume sunt neobosiți. Chipurile, vizat este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, dar victimă se dovedește a fi însăși activitatea cinegetică în ansamblul ei, domeniu strategic, de importanță națională, pe alte meleaguri.
Mi-a greu să cred că această veritabilă campanie e numai un moft sau un acces de principialitate bine orchestrată. Nu știu de ce, dar am senzația că se urmărește destructurarea domeniului, profitându-se de lipsa de reacție, voită sau inconștientă, a celor îndrituiți să riposteze. Vânătorimea iese din calcul pentru că suferă îndeobște de inerție, apatie și incultură. Exponenții ei, ca și penibilii slujbași plătiți regește pentru a apăra drepturile Statului în sfera cinegeticului, nu denotă decât amatorism, servilism și incompetență, lăsând impresia unor saci de box aflați la cheremul câtorva pugiliști de categorie „muscă”, în plin antrenament.
Presimt că pe lista speciilor ce urmează a fi suspendate sine die din calendarul nostru vânătoresc sunt capra neagră și cerbul comun. Justificările, desigur, nu lipsesc. Dintre mamifere, pe post de „cal de bătaie” vor rămâne iepurele și mistrețul, meniți să întrețină iluzia caracterului vânătoresc al tagmei care, în lipsa acestor ultime supape, ar trebui să se transforme într-o societate de contemplare a naturii. Sunt curios cum se vor mai făli mâine cu puștile lor sofisticate și cu echipamentul „ de firmă” teribilii nimrozi cu caș la gură, feciori de bani-gata, în fața camarazilor de rând, dacă nici la ciori nu vor mai putea ieși. Mai lesne le va fi să-și adjudece pachetul „big five”, în Africa, pentru snobi.
Abia dacă se va interzice vânătoarea și la cele două specii menționate mai sus (menite să întrețină o oarecare justificare a plății cotizațiilor hipertrofiate către asociațiile ai căror membri sunt nevoiți să fie), sistemul va intra, sufocat sau mort de inaniție, în colaps. Cine știe, poate asta se și urmărește… Oricum, vorba aceea, „Vacii noastre nu i-i bine, i-am văzut pielea pe gard.” Și să mai crezi în semne de primăvară? În realitate, pare că vine glaciațiunea!
Gabriel CHEROIU
