In amintirea unui suflet al sălbăticiilor Bucovinei, pădurarul V. Mehedeniuc

Ţevile armei rămân reci,
S-au rătăcit ultimii paşi,
Nu va mai trâmbiţa în veci
Să dea semnal pentru părtaşi.

Orfane, ciutele cu pui
Se vor ascunde în hăţiş
Nu le mai caută ochii lui
Prin sihle sau prin luminiş.

Pe cetini nu va mai citi
În taina codrilor frumoşi
Când primăvara va miji
A zori cu şoapte de cocoşi.

Prin ierni va sta nedesluşit
Oricât de clar şi de citeţ
Va fi-n zăpadă tipărit
Înscrisul proaspăt de mistreţ.

Pentru plecări nu este leac.
Îl plâng cerbi, căpriori, viţei,
Pe cel ce aducea-n rucsac
Un drob de sare pentru ei.

Plai înierbat, furtuni şi ploi,
Lupi, râşi prin sihle şi gotcani
Stele pe cer, nori şi nevoi,
Păduri şi urşi, nădejdi şi ani,

O viaţă închinată lor,
O puşcă aninată-n cui,
Un salt, o zbatere, un zbor,
Un tâlc pe care cui să-l spui?

Potecile s-or înierba
Nestrăbătute de picior.
Câtă tristeţe pot lăsa
Bătrânii pădurari când mor!

Casian Balabasciuc

 

Share This:

About Administrator