„Mari sibieni pentru Marea Unire” – una din cele mai reuşite expoziţii istorice ale Anului Centenar

„Mari sibieni pentru Marea Unire” – una din cele mai reuşite expoziţii istorice ale Anului Centenar

Manifestările culturale dedicate împlinirii a 100 de ani de la făurirea României Mari au debutat, la Sibiu, într-un mod despre care putem spune că a ridicat ştacheta calitativă a evenimentelor expoziţionale ce au ca temă recuperările istorice.

Expoziţia „Mari sibieni pentru Marea Unire”, vernisată vineri, 18 mai, la ora 12, în Sala Festivă din Corpul A al Bibliotecii Judeţene ASTRA, este prima expoziţie de la Sibiu dedicată Marii Uniri, vizitatorii având ocazia să admire şi să studieze exponate care, în majoritatea lor, sunt prezentate publicului în premieră absolută. De la obiecte personale aparţinând lui Iuliu Maniu şi Ionel Pop, la documente inedite care prezintă aspecte atât ale Primului Război Mondial, al perioadei confuze din punct de vedere politico-militar de la finalul său şi, desigur, referitoare la Unirea de la 1918 şi a reinstaurării unei administraţii coerente în Transilvania post-austro-ungară, la imagini rare, de o valoare istorică şi documentară majoră sau facsimile din presa vremii. Toate acestea, încadrate aproape perfect în spaţiul fostei Săli de Festivităţi a Asociaţiunii ASTRA.

Piesele expuse fac parte din colecţiile Arhivelor Naţionale Sibiu, Bibliotecii Judeţene ASTRA şi din colecţii particulare, ele „subliniind şi sugerând importanţa conlucrării şi apropierii în spirit de comuniune şi frăţietate aidoma celor care au ales ca prin altruismul lor să facă ca noi, cei de acum, să trăim într-o ţară unită”, după cum spun organizatorii.

Cu primejul vernisării expoziţiei, au vorbit despre importanţa acestui demers pentru comunitatea locală şi pentru România, Silviu Borş, directorul Bibliotecii Judeţene ASTRA, Alexandru Chituţă, curatorul expoziţiei şi președinte al Asociatiei Culturale „Pictor Octavian Smighelschi”, Alexiu Tatu, directorul filialei Sibiu a Arhivelor Naţionale, Tudor Arhile, unul din curatorii expoziţiei, tot din partea Arhivelor Naţionale, Răzvan Pop, viceprimarul Municipiului Sibiu şi Sabin Adrian Luca, directprul Muzeului Naţionbal Brukenthal.

La finalul vernisării expoziţiei a fost prezentat „Vinul Unirii” produs de Jidvei și pentru prima dată în Sibiu s a prezentat si o căruță Boromir 1918 care a împărțit biscuiți Divertis Brukenthal tuturor vizitatorilor și sibienilor, prin aceasta subliniindu se şi colaborarea mediului de afaceri în proiecte culturale și educative la Sibiu.
Expoziţia „Mari sibieni pentru Marea Unire”, este organizată de Asociaţia Culturală „Pictor Octavian Smigelschi” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ASTRA, Arhivele Naţionale – filiala Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal şi Asociaţiunea ASTRA şi este cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu, expoziţia urmând a fi vernisată apoi la Bistriţa și în alte localități.

 

Dumitru CHISELIŢĂ
( sursa: Tribuna Sibiului)
NOTA :
Domnul Alexandru Barsan din Sibiu ne-a pus la dispozitie o serie de fotografii cu exponate deosebit de valoroase din colectia personala. Ii multumim pe aceasta cale si-i transmitem un camaraderesc ,,Salut vanatoresc”!
,,Dragi prieteni, chiar daca cei mai multi dintre voi v-ati apropiat de Ionel Pop prin prisma scrierilor sale despre natura si animale, sa nu uitam ca Ionel Pop a fost si un renumit avocat si om politic, fiind chiar unul dintre corifeii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, in calitatea sa de notar al acesteia.
Drept urmare, publicam cateva imagini din cadrul expozitiei dedicate centenarului Marii Uniri, organizate la Sibiu in data de 18.05.2018. Astfel, veti putea admira in imaginile urmatoare o serie de obiecte personale ce i-au apartinut lui ionel Pop, cat si un obiect prezentat publicului in premiera absoluta, si anume lornionul ce i-a apartinut lui Iuliu Maniu. De asemenea, cu totul inedit este si ansamblul reconstituit al biroului si masinii de scris ale lui Ionel Pop si a celor doua litografii ce i-au apartinut, reprezentandu-i pe Avram Iancu si pe Horea. In speranta ca imaginile si informatiile publicate acum va vor descoperi o noua dimensiune a celui care a fost Ionel Pop, si anume aceea de ilustru avocat dar si de om politic dedicat luptei pentru înfăptuirea idealului de libertate a românilor din Transilvania, incheiem cu urarea: „Traiasca România Mare !”   Alexandru Barsan

Share This:

About Administrator