ZIUA VÂNĂTORULUI, LA LUPOAIA

ZIUA VÂNĂTORULUI, LA LUPOAIA

 

 

Prin tradiție, septembrie este luna festivalurilor vânătorești. De regulă, acestea sunt organizate cu fast și, dincolo de aspectul lor culinar, comercial și expozițional, au certe valențe culturale, fiindcă tagma noastră, veche de când e lumea, a acumulat un capital de valori spirituale și materiale de care nu se poate face abstracție. Toate formele de manifestare artistică au și o latură dezvoltată pe seama fermentului cinegetic.

Ediția din acest an, a opta pentru vânătorii și pescarii din județul Alba, s-a desfășurat la deja vestitul complex „Lupoaia”, situat nu departe de Alba Iulia, pe un promontoriu la picioarele căruia reverberează, jur-împrejur, cercurile largi ale unui amfiteatru natural pitoresc și multicolor.

Pregătirile pentru acest eveniment au început cu mult timp înainte, iar forfota din zilele premergătoare festivalului vorbea de la sine despre efortul organizatorilor de a nu pierde din vedere niciun amănunt. După cum avea să se vadă, orchestra personalului de specialitate și-a interpretat ireproșabil partitura, sub bagheta președintelui asociației, Vasile Bucur, și a coordonatorului tehnic, Felix Bogdan Dragomir.

În vreme ce corturile de pe aleile radiale și locurile amenajate pentru ceaune și grătare fremătau de activitate, iar standurile cu exponate și articole de uz vânătoresc erau în curs de amenajare, invitații se pregăteau, în moderna sală de conferințe, pentru expunerea ce avea să fie susținută de publicistul Radu V. Mija, cu titlul „Vânători-țărani transilvăneni din vechime”. Pe parcursul unei ore și jumătate, asistența a participat la un adevărat regal de imagini și cuvinte privitoare la unanim recunoscuta tradiție cinegetică a Ardealului. Adunate cu migală și trudă, s-au succedat pe ecranul unui întreg perete o sută douăzeci de gravuri, desene, picturi, litografii și fotografii, înfățișând scene istorice rarisime, într-o adevărată panoramă a fenomenului cinegetic autohton. Cu acest prilej, s-a conturat și ideea editării unui album tematic, în condiții grafice corespunzătoare importanței și anvergurii subiectului.

Excelentă, prezentarea de către Dan Teodor a copoiului ardelenesc mi-a readus în memorie faptul că această rasă de câine de vânătoare neaoș românească – având-o exponent, se pare, și pe Molda lui Dragoș-Vodă – a ajuns să fie omologată în Ungaria, pe fondul sterilelor disensiuni dintre chinologii noștri.

Vremea bună, comandată parcă de gazde, a permis desfășurarea, în imediata apropiere a complexului, a unei ședințe demonstrative de tir cu arcul, sub îndrumarea lui Cosmin Căta, fervent susținător al acestui mod de a vâna sportiv și în spiritul tradiției. Alături de șoimărit, vânătoarea cu arcul are numeroși adepți în restul lumii, însă inerția mioritică se dovedește a fi o redută greu de cucerit.

Standurile cu articole vânătorești au reprezentat dintotdeauna magnetul târgurilor de breaslă. Sute de amatori, mulți doar contemplativi, și-au prelungit plăcerea culturalizării, zăbovind în preajma adevăratelor opere de artă realizate de Lazslo Pap, maestru gravor și sculptor în corn de cerb, din Odorheiul Secuiesc. Miniaturile lui sunt neverosimil de naturale, realmente bijuterii. Am aflat că intenționează să deschidă o școală de profil pentru copiii defavorizați cu înclinații artistice. Gestul lui ne-a emoționat.

În toată această efervescență culturală, de camaraderie și bună dispoziție, de orice se putea face abstracție, numai de efluviile ceaunelor nu. Acolo se lucrase cu abnegație și răbdare încă din ajun, iar pe la vremea prânzului plutea în văzduh un nor de miresme cu neputință de ignorat. Nu știai unde să te oprești mai întâi, de teamă că, dedat la virșli de căprior, preparați după vechi rețete săsești, vei nesocoti tochitura din carne de mistreț, balmoșul ciobănesc sau storceagul din pește al masterchef-ului Călin Horvat, ce și-a etalat și aici toată măiestria de bucătar cu patalama și șorț inscripționat cu fir aurit.

Nu mai spun că și carafele cu licori limpezi și strașnice, ori molcome, aurii și rubinii, s-au perindat pe la mese, de asemenea din partea amfitrionilor, cu toată dărnicia. Să tot fii oaspete aici, sub meterezele Albei-Carolina!

Printre reporteri din presa scrisă și audio-vizuală, scriitori, notabilități ale județului și ale urbei, camarazi mai vechi și mai noi, invitați ori neinvitați, am petrecut două zile de adevărată sărbătoare, în preajma praznicului Sfântului Eustațiu, purtătorul de nimb și ocrotitorul vânătorilor creștin-ortodocși.

Gabriel CHEROIU

Foto: dr. Felix Bogdan Dragomir

Share This:

About Administrator