O noua carte pe care o primim cu drag

(…)

,,Liniştea adâncă din sihlă scufundase locurile în vraja tăinuită cu care timpul îşi însoţeşte adesea perindarea neîntreruptă. Către asfinţit soarele cobora încă o dată în leagănul învăpăiat al Obcinii Feredeului, pentru odihna meritată după o zi călduroasă. La sfârşit de vară, de sus, de pe munte, depărtările par mai adânci, ori poate că blestemul dorului de ducă sminteşte păsările să-şi arunce zborul în lărgimile lor. Cei doi fraţi de haiducie îşi lăsaseră caii să meargă la pas pe coama împietrită a obcinii. Purtau desagi pe tarniţele cailor, iar în desagi aveau carne de mistreţ, pentru iarna care avea să se apropie nu peste multă vreme. Ilac împuşcase un vier la jiruit şi îl împărţiseră frăţeşte, ca fiecare să ajungă acasă cu dobândă bună, de hrană. În fiecare toamnă avea grijă să pună din vreme la fum, sub acoperişul casei carne de cerb sau de mistreţ, pentru ca în timpul îngheţului să nu ducă lipsă şi chiar dacă nămeţii aveau să închidă drumurile, să le ajungă cele de trebuinţă. Carnea afumată ţinea până către primăvară şi cu ce mai agoniseau din gospodărie, nu aveau a se teme de foame. Cei doi călăreau cu armele agăţate la spate, să nu-şi încurce mişcările printre fagii cu crengi joase. Din când în când se aplecau pe sub frunzişul des al pădurii, părând a se închina. Gheorghe mergea în faţă, cercetând cu privirile ungherele pădurii şi trăgând cu urechea la zgomotele din jur. Ştiau că oricând se puteau întâlni cu husarii ce scotoceau locurile în căutarea nesupuşilor. Vremurile erau tulburi şi neprevăzutul pretutindeni. Dar oare să fi fost vreodată vremurile omenirii altfel decât nestatornice şi zbuciumate? Ilac îşi amintea copilăria în care văzuse şi auzise atâtea despre neodihna oamenilor, unii încolţiţi de nevoi, alţii îmboldiţi de pofte. Se obişnuise cu depănarea vieţii de pe o zi pe alta, mulţumind cerului dacă avea îndeajunsul de trebuinţă pentru casă şi copii. Munca şi strădania omului de rând pentru îmbucătura cu care îşi alungă foamea este pândită mereu de pofta altuia, care jinduieşte. Viaţa nu face daruri, ci trebuie să lupţi pentru fiecare lingură de lapte, dacă vrei ca acela să-ţi fie de saţ, ori măcar să-ţi amâne foamea. Ori zbaterea celui ce îşi caută alinarea, mereu o să fie închingată în legi omeneşti menite să-i prade osteneala. Ce putea fi legea în gândurile unui huţul, dacă nu o corvoadă în plus alături de celelalte la care îl obligau bogaţii şi împăratul? În cugetul lui Ilac tristeţea se strecura şerpeşte, învăluindu-l cu răceală, aidoma ploilor tomnatice, care îmbibă sumanul trecătorului printr-o lume potrivnică. O moleşeală pe care nu o mai simţise vreodată îi strivea voinţa, făcându-l să apară gârbovit şi abătut. Nu pricepea de unde i se cuibărise în suflet acea trăire pe care ar fi vrut să nu o cunoască niciodată. Altădată s-ar fi gândit cu bucurie la împuşcătura norocoasă cu care doborâse mistreţul, la hrana care avea să-i îndestuleze casa pe timpul iernii, ori la izbânda în faţa opreliştilor care îi ameninţau obiceiurile.
După bunul lor obicei, înainte de a ieşi în largul poienii de sub adăpostul pădurii, călăreţii se opriră să cerceteze jurul. Ascultară o bucată, dar depărtările nu aduceau zvonuri de primejdii. Gheorghe îl privi cu atenţie pe huţul:
─ Aş zice că nu eşti chiar în apele tale astăzi, Ilac!
─ Nu te-ai înşela…

(…)
Fragment din romanul „POROŞNEŢEA” a prietenului nostru drag,scriitorul Casian Balbasciuc ,carte aparuta in luna decembrie a anului trecut.Il felicitam cu toata caldura pentru aceasta aparitie editoriala de exceptie .In locurile binecuvantate ale tinutului Bucovinei s-au plasmuit multe legende care au trecut testul timpului. Si de cele mai multe ori nu doar locurile au nascut legende ci si unii oameni cu sufletul  ales au devenit legende.Va recomand cu toata încrederea aceasta valoroasa carte a bunului nostru colaborator.Cartea se poate comanda direct de la autor la nr. de telefon 0723457255.

15284186_10206281774043125_9183669426256293574_n[1]

Share This:

About Administrator